Unul dintre cele mai frumoase texte pe care le-am citit despre iubire. Textul aparţine Părintelui Iustin Miron de la Mănăstirea Oaşa:
Iubiri sortite morții
Sunt atâția oameni care se iubesc, se căsătoresc, dar care nu sunt credincioși, nu participă la dragostea lui Dumnezeu. Ce se întâmplă cu dragostele lor? Se iubesc atât de mult de nu mai știu unii de alții, dar ajung să nu se mai iubească. De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că este o dragoste la nivelul firii, o dragoste în care este impusă voia omului, unde a fost deschis deja accesul diavolului. Odată ce tu o vrei pe cutare sau cutare te vrea pe tine, este voia ta, este la nivelul omului. Sunt voile oamenilor acolo, precum și patimile lor. Acolo diavolul are acces liniștit. Dragostea aceea este sortită morții și piere.
Câți se mai iubesc cu adevărat, fără Dumnezeu? Este imposibil fără Dumnezeu. Sunt iubiri sortite morții, otrăvite de păcat, asemenea focului de paie: rezistă o vreme, la început, dar după aceea se termină. Pe urmă: sumă de reguli, principii de conviețuire, mărunțișuri umane care încearcă să înlocuiască dragostea, relații fizice care caută să o compenseze. Dar nu este dragoste. Dragostea noastră umană este mai mult o capacitate prin care noi accesăm dragostea divină, adevărata dragoste. Citește în continuare Când începem să iubim cu adevărat. „Când te privește celălalt și îi simți dragostea, te schimbi la față” /Ce sunt „iubirile” sortite morţii